Știați că, la începutul anului viitor, România va împlini 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană?
Este un moment cu o puternică valoare simbolică, dar și o ocazie de a privi cu sinceritate la drumul parcurs și la ceea ce urmează.
În calitate de vicepreședinte al Parlamentului European, am propus organizarea unei sesiuni speciale în plen și a unor evenimente dedicate acestei aniversări. Mă bucur că Biroul Parlamentului European a aprobat această inițiativă.
Douăzeci de ani în Uniunea Europeană au însemnat libertatea de a călători, studia și munci oriunde în Europa, investiții în comunitățile noastre, fonduri europene, oportunități pentru tineri și mai multe șanse de dezvoltare pentru România.
Dar aniversările nu sunt doar despre trecut. Sunt și despre viitor.
Ce fel de Românie ne dorim peste alți 20 de ani? Eu îmi doresc o Românie care contează mai mult în Europa, care își apără interesele cu profesionalism și care valorifică toate oportunitățile pe care apartenența la Uniunea Europeană ni le oferă.
Acum vreau să vă întreb pe voi: ce au însemnat acești 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană? Și care credeți că ar trebui să fie următoarea mare prioritate a României în Europa?
Vă invit să îmi scrieți în comentarii. Chiar îmi doresc să vă citesc opiniile.
