Astăzi vreau să vă vorbesc despre Ana-Maria Brânză. Este unul dintre acei oameni rari care reușesc să îți transmită energie pozitivă, optimism și încredere de fiecare dată când îi întâlnești. Un campion extraordinar, dar mai ales un om minunat.
La Sports Festival, la Cluj, am avut bucuria să o revăd și să ascult poveștile inspiraționale ale unor mari sportive care au scris istorie pentru România, Nadia Comăneci și Simona Halep fiind, evident, remarcabile. Am avut plăcerea să le ascult și pe Cătălina Ponor și Andreea Răducan, care au vorbit despre performanță, disciplină, sacrificii și despre lecțiile pe care sportul ni le oferă pentru întreaga viață.
Astfel de întâlniri îți reamintesc că sportul înseamnă mult mai mult decât medalii. Înseamnă caracter, educație, sănătate și comunitate.
De aceea continui să susțin investițiile europene în sport. Am depus un amendament prin care 4,1% din bugetul programului Erasmus+ să fie alocat sportului și sunt încrezător că această propunere va trece. Este o investiție în tineri, în sănătate și în viitorul nostru.
Felicitări organizatorilor de evenimente sportive pentru că reușesc să aducă împreună campioni, copii, familii și oameni care cred în puterea pozitivă a sportului.
