Site icon Mesagerul Național

Ajutor umanitar pentru populația civilă din Liban

România se alătură comunității europene în efortul de a sprijini umanitar populația civilă din Liban, care se confruntă cu o criză umanitară, generată de situația de securitate din Orientul Mijlociu. 
15 tone de alimente, corturi și cazarmament (saci de dormit, perne, pături, cearșafuri și fețe de pernă) din rezervele naționale de stat vor ajunge la Amman iar, ulterior, în cadrul unui convoi umanitar multinațional, la Beirut.
Ajutoarele sunt transportate de Ministerul Apărării Naționale cu cu un avion C130 și un Spartan C27J, care vor decola astăzi, 15 aprilie 2026, ora 10:00.
Decizia a fost luată prin decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan, și răspunde solicitării de sprijin umanitar primită de România prin Mecanismul european de Protecție Civilă. Acțiunea României se derulează sub egida Protecției Civile Europene, care finanțează 75% din costul transportului.

Biroul de presă al Guvernului

Exit mobile version