ComunicatMesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei...

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Armatei Române

-

- Advertisment -

De Ziua Armatei Române îi sărbătorim pe cei care, cu devotament și curaj, mai ales în contextul geopolitic actual, apără țara și garantează securitatea noastră. În fiecare zi militarii dovedesc loialitate și un simț al datoriei care inspiră respect și recunoștință din partea întregii națiuni.

Un simbol al curajului, sacrificiului și dăruirii în lupta pentru libertate, 25 octombrie 1944 marchează eliberarea completă a teritoriului României și reprezintă o piatră de hotar în istoria națională. Această dată nu este doar o victorie militară, ci și un moment de afirmare a voinței poporului român de a-și păstra suveranitatea și un capitol în procesul de consolidare a României ca națiune liberă și independentă.

„Totul pentru țară, nimic pentru mine!” – aceste cuvinte, rostite de Carol I, rămân vii în inimile celor care au ales să își dedice viața protejării țării. Militarii nu îndeplinesc doar o datorie, ci slujesc un ideal: acela de a apăra valorile și interesele României. Ei sunt scutul și sabia țării noastre, gata să răspundă oricărei amenințări, indiferent de sacrificii, iar trecutul glorios al Armatei Române ne oferă astăzi siguranța și stabilitatea pe care le prețuim zi de zi.

Actele de eroism ale militarilor români rămân gravate în memoria colectivă și reprezintă un exemplu al spiritului național, astfel că, astăzi, îi onorăm pe cei care, prin sacrificiul lor, ne-au lăsat moștenire această țară.

Ca membră a Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene, România dispune astăzi de o armată modernă, bine pregătită și capabilă să acționeze eficient și profesionist alături de aliații săi. Armata Română a evoluat constant în ultimele decenii și și-a câștigat un loc de onoare printre forțele militare ale lumii. Această recunoaștere nu vine doar din performanțele militare, ci și din angajamentul față de menținerea păcii și stabilității globale, în acord cu standardele internaționale.

În misiunile din afara granițelor, soldații români, alături și de angajații MAI, polițiști și jandarmi, au dovedit că sunt capabili să facă față provocărilor celor mai complexe, fiind la același nivel cu forțele armate ale celor mai puternice state ale lumii.

Onoarea, disciplina și loialitatea față de patrie sunt trăsături definitorii ale carierei militare fiind și o sursă de inspirație pentru noi cei care ne punem toată încrederea în pregătirea acestor oameni curajoși, dar și pentru tinerele generații care își doresc să îmbrace haina militară.

Într-o lume în continuă schimbare Armata rămâne constantă în promovarea valorilor și istoriei naționale, astfel că tuturor celor care sunt parte a Armatei Române le mulțumesc și le doresc succes în misiunile viitoare!

La mulți ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Consultare publică privind viitoarea inițiativă legislativă Industrial Decarbonisation Accelerator Act

În perioada 15 aprilie – 8 iulie 2025, Comisia Europeană desfășoară o consultare publică privind viitoarea inițiativă legislativă...

Aproape 6.000 de intervenții ale pompierilor în minivacanța de 1 Mai

În fiecare zi din minivacanța de 1 Mai, aproape 4.800 de pompieri, sprijiniți de peste 4.000 de mijloace tehnice,...

Întrevederea secretarului de stat Luca Niculescu cu Reprezentantul UNHCR în România, Pablo Zapata

Secretarul de stat pentru procesul de aderare a României la OCDE, cooperare economică, ONU și Francofonie, Luca Niculescu, a...

Mesaj ministru Daniel David Zi Nationala Tineret

Prin educație formală, nonformală și informală, Ministerul Educației și Cercetării are un rol cheie în viața tinerilor. De aceea, m-aș...
- Advertisement -spot_img

Mesajul premierului Marcel Ciolacu prilejuit de Ziua Națională a Tineretului

Dragi tineri,Sunteți principala resursă a societății, izvor de curaj și motivație pentru noi toți! Rezultatele excepționale, ce vă oglindesc...

Marcel Boloș – Apeluri de 123 milioane euro pentru sănătate, lansate într-o singură zi

Vă prezint trei apeluri de proiecte pe care le-am lansat astăzi, pentru sistemul medical, care vizează exact acele zone...

Must read

You might also likeRELATED
Recommended to you