Site icon Mesagerul Național

SESIUNI DE INFORMARE ADRESATE MEDICILOR DE FAMILIE ȘI FARMACIȘTILOR DIN JUDEȚUL CONSTANȚA

În această lună, medicul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Constanța a susținut, în mediul online, două sesiuni de informare adresate medicilor de familie şi farmaciştilor din judeţul Constanța, având ca teme „Atitudinea medicului de familie, respectiv a farmacistului, în cazul consumului de droguri”.

În cadrul acestor sesiuni de informare, la care au participat 211 medici de familie și 199 de farmaciști, au fost prezentate informații importante cu privire la:

Cu această ocazie, beneficiarii acestor informaţii furnizate de ANA şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la folosirea tot mai frecventă de către adolescenți și tineri a medicamentelor fără prescripție medicală, în mod abuziv, pentru a ajunge la anumite stări psihoactive.

În acest sens, atragem atenția adolescenților și tinerilor cu privire la consumul de medicamente fără prescripţie medicală şi subliniem faptul că acest consum poate deveni periculos, în special în următoarele situaţii:

Exit mobile version